Donație de materiale didactice și manechine din partea OMS pentru promovarea alimentației la sân a copiilor
- vizualizări: 418
Catedra de medicină de familie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a recepționat un lot de materiale didactice și echipamente de simulare pentru instruirea studenților de la programul de studii de licență Asistență medicală generală în cadrul modulului „Promovarea alimentației la sân” și a medicilor de familie în cadrul programelor de educație medicală continuă.
Daniela Madan, reprezentanta Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova (OMS Moldova), a menționat că donația a fost oferită în vederea susținerii parteneriatului instituțional și promovarea alăptării exclusiv la sân a copiilor, precum și avantajele acesteia. Donația include două manechine pentru consiliere în alăptare, replici ale sânilor pentru demonstrarea proceselor din timpul sarcinii și alăptării, un model mecanic de pompă de sân și alt model din material textil. Delegata OMS Moldova a subliniat că, dacă echipamentele de simulare își vor demonstra utilitatea, reprezentanții Universității ar putea solicita și alte seturi similare.
Profesorul Ghenadie Curocichin, șef al Catedrei de medicină de familie, a menționat că aceste materiale vor fi folosite pentru formarea și perfecționarea abilităților practice ale studenților și lucrătorilor medicali, și sporirea capacităților de alăptare printre mame. Materialele educaționale vor contribui la promovarea alăptării, încurajând mamele să opteze pentru alăptarea la sân ca o prioritate pentru protejarea sănătății copiilor și a bunăstării lor.
„În ultima perioadă se înregistrează o nouă tendință printre mămicile tinere care renunță la procesul de alăptare a nou-născuților, ceea ce impune personalul medical, medicii de familie, pediatrii, neonatologii să întreprindă acțiuni și să formeze direcții de promovare a alăptatului la sân”, a subliniat profesorul Curocichin. În acest context, șeful catedrei a apreciat suportul OMS, accentuând necesitatea acestor materiale educaționale nu doar pentru studenți și medici de familie, dar și pentru medicii rezidenți de la specialitatea Pediatrie.
Bunurile au fost transmise pe data de 4 martie 2024, în cadrul parteneriatului între OMS Moldova, Asociația de Nursing din Republica Moldova și USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii