Comunicatul CDSI privind desfășurarea concursului pentru alegerea rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”
- 1251 vues
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională (CDSI) al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în contextul desfășurării alegerilor rectorului, Vă comunică următoarele:
Conform prevederilor articolului 105, alineatul (3) din Codul educației, „Rectorul se alege de către adunarea generală a cadrelor didactice şi ştiinţifice titulare şi a reprezentanţilor studenţi din senat şi din consiliile facultăţilor cu votul majorităţii membrilor”, iar alineatul (4) stabilește că „iniţierea procesului de alegere a rectorului se face de către Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională prin publicarea unui anunţ cu 2 luni înainte de expirarea mandatului rectorului în exerciţiu”.
Prin urmare, ținând cont de expirarea mandatului rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” în exercițiu la 10 octombrie 2024, CDSI s-a întrunit în ședință în data de 25 iulie curent și, în temeiul prevederilor Regulamentului privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, aprobat de către Senat, a decis:
-
a iniția concursul pentru alegerea rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” prin publicarea anunțului în presă și pe site-ul Universității la data de 08 august 2024;
-
a aproba conținutul anunțului;
-
a solicita conducerii USMF „Nicolae Testemițanu” publicarea anunțului privind organizarea concursului pentru alegerea rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” în unul din ziarele naționale și pe site-ul Universității, pe data de 08 august 2024.
Conducerea Universității a organizat publicarea anunțului în Ziarul de Gardă și plasarea acestuia pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și expedierea la adresele de e-mail instituțională tuturor angajaților în data de 08 august a.c. Perioada de depunere a dosarelor a fost 08-28 august curent, iar conducerea Universității a asigurat condițiile solicitate de CDSI (birou dotat cu toate cele necesare). Până la data de 28.08.2024 au fost depuse 3 dosare.
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, prin Decizia nr. 5/4 din 11.09.2024, a validat în calitate de candidați pentru participare la concursul de ocupare a funcției de rector al USMF „Nicolae Testemiţanu” următoarele persoane, în ordine alfabetică:
-
Ceban Emil - doctor habilitat în științe medicale;
-
Lozan Oleg - doctor habilitat în științe medicale;
-
Vișnevschi Anatolie - doctor habilitat în științe medicale.
Deciziile Consiliului pentru dezvoltare strategică instituţională al USMF „Nicolae Testemiţanu”, programele de activitate și CV-urile candidaților pentru participare la concursul de ocupare a funcției de rector al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, Lista electorală (persoanele cu drept de vot) pentru alegerile rectorului au fost publicate pe site-ul instituției pe data de 11 septembrie curent: https://alegerearectorului.usmf.md/ro
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională va organiza, cu suportul administrației Universității, dezbaterea publică între candidații eligibili pentru participare la concursul pentru ocuparea postului de rector al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pe data de 27 septembrie 2024, începând cu ora 15:00, Sala Senatului, et. 3, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), conform programului aprobat.
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională al USMF „Nicolae Testemițanu” aduce la cunoștința personalului titular științifico-didactic, științific și didactic, a reprezentanților studenților în Senat și în consiliile facultăților (comunitatea universitară cu drept de vot) că la 02 octombrie 2024 se va desfășura procesul de alegere a rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Alegerile se realizează prin vot universal, direct, secret și liber exprimat și se vor desfășura în cadrul Secției de votare amplasată în incinta Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu nr. 25), mun. Chișinău, între orele 9:00-17:00.
Procesul de desfășurare efectivă a alegerilor va fi asigurat de către Comisia tehnică de organizare a alegerilor rectorului Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova (președinte – Valentina Badrajan).
Fiecare membru al comunităţii universitare cu drept de vot se prezintă personal în secția de votare, se legitimează în baza buletinului de identitate, semnează prezenţa sa în lista electorală, după care primeşte buletinul de vot şi îşi exercită dreptul de vot.
Votul se exercită individual, în cabina de vot, prin aplicarea ştampilei de vot în dreptul unui singur candidat pentru care se optează, în coloana „Vot”.
Dacă alegătorul a completat greşit buletinul, la cererea sa, Comisia tehnică de organizare a alegerilor rectorului Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” anulează buletinul restituit şi îi eliberează imediat, o singură dată, un alt buletin de vot, acest caz fiind menţionat în procesul-verbal cu privire la votare şi în lista electorală.
Prin prezentul, CDSI declară că concursul de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” se desfășoară în conformitate cu actele normative în vigoare. Procedura este una transparentă și obiectivă, bazată pe meritocrație, iar alegerile propriu-zise se vor realiza prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat de către membrii comunităţii academice cu drept de vot.
Pentru solicitarea informaţiilor suplimentare scrieți un mesaj pe adresa de e-mail alegeri.rector@usmf.md
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii